VREMEA. Informarea emisă de Administrația Națională de Meteorologie este valabilă de joi, ora 03.00, până vineri, la ora 23.00.
„În intervalul menționat, va ploua, la început în regiunile sud-vestice, apoi în jumătatea de sud a țării, în zonele de deal și de munte și izolat în restul teritoriului. Vor fi mai ales averse, ce vor avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă vor depăși local 20 l/mp și pe arii restrânse 35…40 l/mp, în 24 de ore”, potrivit ANM.
În Muntenia, Dobrogea și în sudul Moldovei, vântul va avea intensificări temporare, cu viteze la rafală de 50-55 de kilometri pe oră.
Miercuri, până la ora 18.00, sunt sub avertizare cod galben de ploi și vijelii județele Tulcea, Brăila, Ialomița, Prahova, Buzău, Vrancea, Galați, Vaslui, Bacău, Neamț, Suceava, Harghita, Covasna, Brașov, Sibiu, Mureș, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Bihor, Arad și Caraș-Severin. Sub avertizare cod galben sunt și zone limitate din nordul județelor Gorj, Vâlcea, Argeș și Dâmbovița și din estul județului Timiș. În aceste județe, cantitățile de apă vor depăși local 20 de litri pe metru pătrat și izolat, mai ales în zona de munte, 40-50 de litri pe metru pătrat.